România, de râsul Europei: ambasadorii Franței, Germaniei, Italiei și Marii Britaniei fac apel la civilizație

de: Alexandru Puiu
24 02. 2022

Într-o situație fără precedent, ambasadorii din Franța, Germania, Italia și Marea Britanie au venit cu un apel la adresa autorităților române pentru a-și respecta angajamentele. Situația este una cât se poate de rușinoasă, iar Guvernul nu pare să fie sensibilizat.

În timp ce, de la începutul lunii noiembrie 2021, au fost implementate în România mai multe sisteme de plafonare și compensare, se pare că pierderile financiare din spatele măsurilor cu pricina au fost suportate exclusiv din buzunarul furnizorilor de energie. În teorie, banii care nu au mai fost achitați de către utilizatorii obișnuiți sau de către clienții business ar fi trebuit să vină de la Guvernul României, dar asta nu s-a întâmplat nici până acum.

În contextul cu pricina, furnizorii de energie au ajuns să apeleze la ambasadele țărilor mai sus menționate pentru a face un apel la civilizație din partea oficialilor români. Problemele cu fluxul de numerar întâmpinate de marile companii din domeniul energiei sunt cât se poate de reale, iar populația va avea de suferit.

Țările din Europa se roagă de guvernanți să-și respecte angajamentele

Conform scrisorii comune preluate de Economedia, ambasadorii în România ai Franței, Germaniei, Italiei și Marii Britanii au făcut apel la ministrul Energiei, Virgil Popescu și la premierul Nicolae Ciucă. Semnatarii documentului sunt Andrew Noble, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Franța în România, Laurence Auer, și ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni.

Conform solicitării semnate de ambasadori, mari furnizori E.ON, ENEL, ENGIE și CEZ (Macquarie Asset Management) și-au manifestat preocuparea cu privire la faptul că cea mai mare parte a poverii financiare a măsurilor de sprijin pentru populație a căzut în sarcina sectorului privat. În teorie, ministrul Energiei a promis ieri că a fost făcută prima plată în aproximativ patru luni către furnizorii citați, dar aceasta nu a fost confirmată de partea cealaltă a baricadei.